Marea Britanie lucrează la modalităţi de sprijinire a industriilor mari consumatoare de energie care sunt afectate de creşterea preţurilor gazelor naturale, a declarat duminică ministrul pentru Afaceri, Kwasi Kwarteng, care a descris situaţia ca fiind critică, refuzând însă să spună măsurile analizare, transmite Reuters.
Într-un interviu separat acordat Sky News, el a spus: ”Avem preţuri foarte, foarte mari la gaze, preţuri foarte mari la electricitate, avem deja sprijin pentru industrii şi căutăm modalităţi prin care putem ajuta industria”.
Kwarteng a mai spus că lucrează cu ministrul de Finanţe Rishi Sunak în această privinţă.
Cu toate acestea, o sursă a Trezoreriei a negat existenţa unor astfel de discuţii, alimentând criticile din partea Partidului Laburist de opoziţie cu privire la răspunsul guvernului.
Întrebat dacă ar putea exista un plafon al preţului energiei pentru utilizatorii industriali, aşa cum există pentru consumatori, Kwarteng a declarat pentru Times Radio: ”Nu am vorbit despre asta. Nu ne ocupăm de salvare. Ceea ce ne ocupăm este să asigurăm securitatea aprovizionării şi pe asta mă concentrez.”
Preţurile angro ale gazelor au crescut anul acesta cu 400% în Europa, parţial din cauza stocurilor mici şi a cererii puternice din Asia.