Un grav accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, s-a produs în cursul zilei de duminică, 18 iunie a.c., la ieșire din localitatea Salonta spre Arad, pe DN 79.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN79, pe raza localității Salonta, eveniment în care au fost implicate două autoturisme, cu trei victime. Unul dintre pasageri, aflat în stop cardio-respirator, a rămas încarcerat în urma impactului.
Pentru salvarea victimelor, la fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și o ambulanță SAJ.
Ajunse la locul producerii evenimentului, forțele de intervenție au procedat la evacuarea victimelor din autoturismele avariate și efectuarea manevrelor de resuscitare pentru victima aflată în stop cardiorespirator. Din nefericire, victima, o femeie de 39 ani, a decedat. De asemenea, echipajele SMURD au acordat îngrijirile necesare șoferilor autoturismelor, unul dintre aceștia fiind transportat ulterior la spital în stare critică (cod galben medical).