3.9 C
Tulcea
luni, decembrie 2, 2024

Rusia a anunţat exerciţii navale în ianuarie şi în februarie în Atlantic, Arctica, Pacific şi în Marea Mediterană pe fondul acutizării tensiunilor cu Occidentul

ECONOMIE

Rusia a anunţat joi exerciţii navale în ianuarie şi în februarie în Atlantic, Arctica, Pacific şi în Marea Mediterană pe fondul acutizării tensiunilor cu Occidentul, conform AFP şi EFE.

„În total, peste 140 de nave de război şi vase de sprijin, peste 60 de avioane, 1.000 de echipamente militare şi aproximativ 10.000 de militari urmează să ia parte” la aceste manevre, a specificat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă ruse.

„Marina rusă va efectua o serie de exerciţii în toate zonele de responsabilitate a Forţelor navale” ruse, menţionează ministerul într-un comunicat, citat de EFE. Potrivit ministerului, aceste exerciţii vor avea loc atât „în apele şi mările adiacente teritoriului rus”, cât şi „zonele oceanice de-a lungul lumii importante pe plan operaţional”.

„Exerciţii distincte vor avea loc în apele Mării Mediterane, ale Mării Nordului, în Marea Ohotsk, în partea de nord-est a Oceanului Atlantic şi în Oceanul Pacific” „Obiectivul principal este utilizarea forţelor navale, aeriene şi spaţiale pentru protejarea intereselor naţionale ruse în oceanele lumii şi pentru contracararea ameninţărilor militare împotriva Rusiei dinspre mări şi oceane”, mai indică Ministerul rus al Apărării.

În prezent, Rusia a concentrat în apropiere de graniţele Ucrainei aproximativ 127.000 de soldaţi, a declarat miercuri secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare de la Kiev, Aleksei Danilov, menţionând că pentru o ofensivă terestră la scară largă Moscova ar avea nevoie de circa 1 milion de soldaţi, potrivit agenţiei de presă ucrainene Liga.net.

TOTAL INFO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

SĂNĂTATE