„Am decis să reducem numărul de teze pe care elevii îl vor susţine în acest an. La clasa a opta, în loc de 3 teze vor fi 2 teze. Cu prezenţă fizică”, pentru liceu numărul tezelor va fi redus de la 4 la 3 a anunţat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a menţionat că ponderea unei teze este de 25% în media finală şi că va fi redus numărul de note necesare pentru încheierea mediei, la minim două.
„Dacă avem două note şi teză cu 25%, înseamnă că fiecare notă va avea o pondere de 37% înseamnă mai mult decât nota la teză”, a arătat el.
Potrivit ministrului Educaţiei, tezele vor putea fi susţinute începând din 6 decembrie, iar cadrele didactice vor putea stabili perioada optimă acestea.
„Fiecare elev să aibă o perioadă să îşi poată corecta rezultatele dacă nu au fost satisfăcătoare. Cei care nu vor putea să susţină tezele fizic, din motive independente de voinţa lor (…), acest lucru se va putea face, după revenirea la şcoală, chiar dacă revenirea va fi în semestrul doi”, a explicat Cîmpeanu.