-2.8 C
Tulcea
luni, ianuarie 13, 2025

Școlile de șoferi nu mai depind, pentru a-și menține autorizația, de rata de promovare a elevilor

ECONOMIE

Am primit mai multe întrebări referitoare la această speță astfel încât voi face câteva precizări pentru cei interesați: printr-un Ordin al Ministerului Transporturilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 862, a fost eliminată condiționarea de a atinge pragul de promovare de minim 40% pentru fiecare categorie de vehicule în parte, în vederea certificării anuale a menținerii valabilității autorizației.
Ordinul vine cu o completare în privința școlilor de șoferi organizate la nivelul Ministerului Educației, menționând că, în cazul acestora, pregătirea elevilor se va putea face de către instructori auto și profesori de legislație rutieră angajați, conform propriilor reguli, în baza unor contracte de muncă încheiate pe o perioadă determinată. 

Mai mult, dacă înainte acest lucru nu era posibil, textul ordinului include o prevedere care permite școlilor de șoferi care dețin mai multe autorizații de funcționare să poată utiliza un vehicul la oricare dintre aceste școli de conducători auto.

În cele din urmă, ordinul aduce clarificări privind categoriile de permis de conducere pentru care un instructor auto poate efectua pregătirea practică în funcție de categoriile pentru care este atestat.

Astfel, așa cum este detaliat în cadrul ordinului, instructorii auto pot efectua pregătirea practică în felul următor:

cei atestați pentru categoria BE pot pregăti elevi pentru categoria B;cei atestați pentru categoria C1E pot pregăti elevi pentru categoria C1;cei atestați pentru categoria CE pot pregăti elevi pentru categoria C;cei atestați pentru categoria D1E pot pregăti elevi pentru categoria D1;cei atestați pentru categoria DE pot pregăti elevi pentru categoria D;cei atestați pentru categoria CE și categoria B pot pregăti elevi pentru categoria BE;cei atestați pentru categoria CE și categoria D pot pregăti elevi pentru categoria DE;cei atestați pentru categoria B pot pregăti elevi pentru categoria AM.

Michael Gudu Deputat PNL Tulcea

TOTAL INFO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

SĂNĂTATE