2.8 C
Tulcea
luni, decembrie 2, 2024

Grorge Șișcu Deputat PNL Tulcea:Copiii care provin din familiile cele mai sărace vor primi începând din acest an școlar, tichete sociale pe suport electronic

ECONOMIE

Copiii dezavantajați din învățământul preșcolar, primar și gimnazial vor primi începând din acest an școlar tichete sociale pe suport electronic. Acestea sunt acordate până în 2027 din fonduri europene nerambursabile de către Guvernul României.

Valoarea tichetului, acordat o singură dată pe parcursul unui an școlar, este de 500 de lei și se estimează că vor beneficia de acest program circa 410.000 de elevi.Banii care vor fi puși anual la dispoziție beneficiarilor prin intermediul acestui sistem de tichete electronice vor putea fi cheltuiți numai pentru susținerea activității școlare.

Măsura pe care am aprobat-o în această săptămână în Comisia pentru Buget, Finanțe, Bănci a Camerei Deputaților răspunde nevoilor unei categorii extrem de vulnerabile în România, respectiv copiii care provin din familiile cele mai sărace, iar ajutorul amintit le va susține dreptul la educație. După cum știm, abandonul școlar este cel mai frecvent tocmai pe fondul situațiilor de deprivare materială severă.

TOTAL INFO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

SĂNĂTATE