În urma unor percheziții, polițiștii au descoperit două culturi outdoor de cannabis, fiind ridicate 18 plante de cannabis, în stare naturală, cu masa totală de aproximativ 28 de kilograme, 36,42 de kilograme de fragmente vegetale, de cannabis și 4,4 kilograme inflorescente de cannabis(muguri).
De asemenea, au mai fost ridicate dispozitive folosite pentru cultivarea indoor si outdoor a plantelor de cannabis, două laptopuri și două telefoane mobile.
2 persoane au fost conduse, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, iar, în urma probatoriului administrat, au fost reținute, pentru 24 de ore.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La activități, au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.