„La data de 14 ianuarie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 673 comuna Slivileşti. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că victima accidentului este un bărbat de 62 de ani, din comuna Slivileşti, care se afla în stare de inconştienţă”au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.
Urmăriți Știrile TotalPress și pe Google News
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul, în timp ce se deplasa pe DJ 673 Şaicu, în calitate de pieton, în condiţii ce urmează a fi stabilite în urma efectuării cercetărilor, a fost acroşat de un autoturism, care după producerea evenimentului a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 62 de ani a decedat, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.