-1.1 C
Tulcea
sâmbătă, februarie 15, 2025

Ministrul Sănătății: Testarea gratuită în cabinetul medicului de familie și tratament antiviral ambulatoriu

ECONOMIE

După discuţii cu reprezentanţii medicilor de familie, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, că este nevoie urgentă de dezvoltarea capacităţii de testare la medicul de familie, pentru pacienţii suspecţi de COVID, precum şi de evaluarea şi tratamentul în ambulatoriu.

„Am convenit posibilitatea pentru acei dintre colegii noştri care doresc şi pot să poată testa pacienţii suspecţi de COVID în cabinetele lor. Va exista un pachet pe care Casa sau Ministerul îl vor achita pe testare, în aşa fel încât pacienţii să nu fie supuşi unor costuri suplimentare. În aşa fel sperăm să-i diagnosticăm cât mai repede pe cei pozitivi şi să oprim transmiterea bolii pe cât se poate”, a declarat și preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Dina Mergeani.

„În afară de lucrul ăsta, pentru persoanele pozitive va exista posibilitatea unui pachet de investigaţii minimale care să permită administrarea de tratament antiviral în ambulatoriu şi care să fie protectiv pentru pacienţi şi pentru personalul  medical în acelaşi timp, ca să nu existe discuţii că tratamentul antiviral se acordă în condiţii empirice fără o evaluare prealabilă a pacientului”, a explicat Rafila.

S-a decis ca în perioada următoare, direcţiile de sănătate publică să evalueze posibilităţile de testare la nivelul cabinetelor medicilor de familie. Totodată, s-a convenit un pachet de testare care să fie asigurat din fonduri publice, astfel încât testarea în cabinetul medicului de familie să fie gratuită pentru cetăţeni.

TOTAL INFO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

SĂNĂTATE